COMUNICAT DE PRESĂ
I.S.U. Brașov a operaționalizat un nou punct de lucru
Astăzi, 5 septembrie 2020, a avut loc, în prezența mai multor oficialități locale și județene, operaționalizarea și inaugurarea oficială a Punctului de Lucru Coresi.
Obiectivul realizat cu sprijinul CEETRUS România este unul deosebit de important pentru Brașov, iar necesitatea constituirii lui aici este evidentă și atât de necesară. Având în vedere că după noile standarde timpul minim de răspuns este de 6 minute, ne-ar fi fost imposibil din cele două subunități existente la nivelul municipiului să ajungem aici într-un timp atât de scurt, cu precădere în orele de vârf ale zilei, dar nu numai. Distanţa medie existentă în prezent între structura profesionistă de intervenţie (Detaşamentul 1 de Pompieri Braşov) şi raionul de intervenţie propus al punctului de lucru este de aproximativ 8 km, iar după înfiinţarea Punctului de Lucru Coresi va fi de 4 km. Timpul mediu de răspuns realizat în prezent de către echipajele de intervenţie este de 8 min, iar după înfiinţarea Punctului de Lucru Coresi timpul mediu de răspuns estimat va fi 3 min. Este o dorință devenită realitate, sunt la mijloc multe zile de muncă și efort, dorință ce nu s-ar fi putut concretiza fără ajutorul primit.
O dată cu dezvoltarea imobiliară din zona fostei fabrici Tractorul, dar și din zonele limitrofe ei și a accesului deosebit de greu al echipajelor noastre aici, pentru creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor, dar și pentru reducerea timpilor de răspuns, s-a analizat înființarea unui punct de lucru, fapt devenit realitate astăzi.
Nu am ales întâmplător acestă dată pentru a organiza festivitatea, astăzi aniversăm 12 ani de la înființare SMURD Brașov. 12 ani în care am contabilizat sute de vieți salvate, ani în care am avut un sigur gând ce ne-a ghidat activitatea: “Cine salvează o viață, salvează o lume”.
Ceetrus România, dezvoltatorul proiectului mixt Cartier Coresi (Coresi Shopping Resort, Coresi Avantgarden alături de Kasper Development, Coresi Business Campus alături de Ascenta, The Business Factory și Cartier Hub prin Learnexx) a reușit să consolideze mai mult decât un proiect comercial în Brașov. Atitudinea de responsabilitate socială activă și dedicată nevoilor oamenilor a Ceetrus s-a concretizat acum și prin acest parteneriat cu I.S.U. Brașov.
“Misiunea noastră asumată este de a construi locuri pline de viață, părți din cartier în folosul oamenilor. Dincolo de metri pătrați, comerț sau spațiu urban, contribuim responsabil la infrastructura fizică și socială a orașelor de mâine. Astfel, suntem parte activă din planificarea și dezvoltarea orașului din punct de vedere al educației, infrastructurii medicale, de securitate și intervenție pentru viață.
Construirea acestui punct de lucru I.S.U. reprezintă un proiect relevant pentru valorile companiei pentru că suntem conștienți de necesitatea unui nivel de siguranță imediată în comunitățile dezvoltate. Suntem onorați că putem fi astfel alături, pe termen lung, de salvatorii de vieți” Flavia Fițoiu, Director Operațional Ceetrus.
Rezultatul colaborării dintre Ceetrus și I.S.U. Brașov este construirea, dotarea și donarea punctului de lucru I.S.U din str. Turnului nr.5 (suprafață totală 317mp, cu o investitie de peste 500.000 eur) care este pus în serviciul locuitorilor din zona Tractorul, Cartier Coresi, Cartierul Triaj și localitățile metropolitane din proximitate, cu un scop de necontestat: salvarea vieților și a bunurilor cetățenilor. Pentru asigurarea unui răspuns operativ și eficient în gestionarea tipurilor de risc cu forțe proprii sau în cooperare, în punctul de lucru va fi dislocată o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Braşov dotată cu o motopompă transportabilă şi cu modul de descarcerare, iar pentru asigurarea primului ajutor medical calificat o autospecială de prim ajutor medical calificat, tip B2.