Astăzi este Ziua Universală a Iei. Orice ie este o poveste prin care femeile își transmit din generație în generație înțelepciunea și bucuria. Haideți să facem împreună o incursiune în istorie și să aflăm mai multe detalii despre Iile tradiționale din toate regiunile României.
Ia din Transilvania
Cămașa transilvăneană a cunoscut mai multe etape evoluând în mod diferit. În prima etapă a costumului popular regăsim costumul compus din cămașă cu ciupag și zadie cu trup vânăt, năframă, specific în cea mai mare parte a Transilvaniei. Cămașa cu ciupeag respectă schema morfologică și compozițională a prototipului: gura amplasată întodeauna în spate, dispunerea decorului cusut în aceleasi spații ornamentale. Ciupagul este un element decorativ sub formă de trapez, cu latura mică amplasată imediat sub gulerul cămeșii, cusut printr-o tehnică de tradiție veche “pe muchiile crețurilor”. În a doua etapă din punct de vedere al evoluției cămășii transilvănene regăsim cămasa cu gurița în față, dispărând ciupagul dar păstrându-se întocmai compoziția decorativă a mânecii, șire peste cot, brâțară, șire pe la fodor și cipcă pe marginea fodorului. Cea de a doua piesă definitorie a costumului o constituie catrința sau zadia.
Ia din Muntenia
Bogată, somptuoasă, ia din Muntenia este cu adevărat uimitoare. Păstrându-și croiul din bătrâni, ia apare lungă, largă, impunătoare. Folosind pânza de bumbac țesută în două ițe cu dungi în galben-portocaliu, săteanca a împodobit-o cum a știut ea mai frumos. Croită din patru foi, la care se adaugă clinii și broschițele, cămașa bătrânescă se prezintă cu bantă la mânecă (obînzică). Această bantă se ornamentează pe dosul pânzei, iar atunci când se răsfrânge, motivele apar pe față. Cele patru foi se încrețesc printr-un guler potrivit de lat, pe ale cărui crețuri apar deseori mici motive de ciupag. Pentru lărgime se adaugă clinul (altoi) și broschița sau colțul. În față, cămeșa prezintă gura larg croită în adâncime. Poalele, care la cămașa bătrânescă se prelungesc din ie, sunt croite din aceleași 4 foi. La aceste foi se adaugă clini, într-o parte și în celalaltă pentru lărgime. În ornamentarea cămășii femeiești din Muntenia se observă o evoluție. Cămășile mai vechi au mânecile ornamentate cu motive dispuse în altiță, încreț și-un singur rând de motive în lungul pânzei. Cămășii îi corespunde fota de lână cu alesături policrome dispuse în șiruri verticale pe căpătâiul din față.
Ia din Moldova
Costumul popular de Moldova păstrează în structura sa elemente străvechi, tradiționale. El cuprinde cămașa femeiască (care se croiește din 4 foi drepte, fără niciun fel de răscroială și care cunoaște două tipuri de bază: încrețită în jurul gâtului și dreaptă, fără guler), fotă, ștergar sau maramă după caz. Pânza folosită pentru realizarea cămeșilor era țesută în casă, de culoare albă peste care se suprapun aceleași scheme decorative stabilite de tradiția străveche: altiță, încreț, rânduri (verticale sau oblice, cele din urmă purtând numele de costișate). Ornamentele erau cusute cu in, lână, mătase, arnici, strămătură. Pentru a delimita diferitele compoziții, creatoarele populare recurgeau în afara firelor colorate, la mărgele, fir metalic, beteală și paiete.
Ia din Dobrogea
Costumul de Dobrogea se compune din cămașă dreaptă gen tunică (inițial fără guler, răscroită pe lângă gât sau croită cu gura pătrată, iar mai târziu cu guler îngust ca o bentiță. Partea superioară a cămășii era numită ciupag sau nadă iar partea inferioară, poale. În Dobrogea forma veche a cămeșii era una lungă, ulterior o regăsim și într-una cu poale), catrinițe (denumite local ote, zăvelci, boscele sau pestelci – reprezintă partea identitară a costmului dobrogean, atât din punctul de vedere al compoziției cât și al sistemului decorativ) și tulpan în forma triunghiulară. Cămașa se confecționează din pânză de bumbac ori borangic, se croiește din două foi, pentru piept și spate iar mânecile se prind din umăr. Ornamentul geometric sau floral se plasează pe piept, de-a lungul gurii cămășii și la mânecă jos. La cămașa cu platcă (în față), la umeri și jos la mână, terminându-se cu “bibiluri” cusute cu acul. Punctele de cusătură sunt crucea, tighelul, lănțișorul, bibilurile, motivele care alcătuiesc compoziția ornamentală făcând parte din categoria celor cosmoforme (stele și romburi solare) dar și geometrice (unghiuri, triunghiuri, x-uri, s-uri).
Ia din Banat
Costumul tradițional din Banatul de munte este compus din: cepșă, opreg cu ciucuri ce se poartă peste poalele cămeșii, în față și în spate și cămeșa confecționată din giolgi, încrețită la gât, având mâneca terminată cu fodor (volan). Decorul este dispus în tablă compactă, de la umăr până la brățară (cusătura pe crețuri) care strange mâneca, este predominant geometric. O altă piesă remarcabilă a costumului bănățean este pieptarul datorită broderiei compacte care îl acoperă.
Ia din Oltenia
Caracteristic acestui costum este vâlnicul care cuprinde întreaga arie a Olteniei și care era purtat îndeosebi în zilele de sărbătoare. Pe lângă vâlnic, costumul de Oltenia prezintă și o serie de catrinițe. Ia de Olt se realizează din foi drepte, fără niciun fel de răscroială, din pânză țesută în două ițe. Mânecile se croiesc largi, jos având lărgimea de 40-60cm, la care se adaugă „cleata (clinul) și broschița”. Gura cămășii se croiește „la o parte”, ori în față (cămășile bătrânești sau ale femeilor căsătorite). Ia are un guler lat de 2-3cm și se încheie, strâns pe gât cu unul sau doi nasturi de culoare albă, albastră ori neagră. Distribuirea ornamentelor se face ca la toate iile cu altiță, încreț și râuri.
